Cam cine face manualele în ţara asta

Cu ani şi ani în urmă m-am trezit la o sesiune de prezentare de manuale. Spun că m-am trezit la o prezentare deoarece era vorba despre manuale de la clasele primare şi cine ştie cu ce mă ocup îşi dă seama că nu aveam niciun cuvânt de spus în ceea ce priveşte alegerea manualului de Educaţie Civică la clasa a IV-a.

Prin urmare am ajuns la acea întrunire mai degrabă împins de nevoie decât de voie. Nu intru în detalii, probleme absolut personale.

A durat ceva timp, nu zic nu. Plictiseală mare, tot mai greu de suportat. Acelaşi discurs plictisitor. Reprezentantul editurii sau însuşi autorul se înfiinţa la un pupitru şi graţie unei instalaţii de sonorizare ce cam lăsa de dorit ne spunea că manualul pe care încearcă să-l vândă sau l-a comis – după situaţie, coane Fănică – e cel mai grozav de pe faţa Pământului şi trebuie neapărat ales de către învăţătorii prezenţi pentru că le va fi cumplit de util.Practic, fără manualul lor de Civică sistemul de învăţământ era în pericol să dea faliment.

Manual unic sau alternativ. Chiar contează?

Când spuneam că Ecaterinca Andronescu e cel mai prost ministru pe care l-a avut vreodată învăţământul românesc habar n-aveam că, pe undeva, există un specimen numit Liviu Pop care, la un moment dat, va prelua portofoliul Educaţiei doar pentru a demonstra că se poate şi mai rău decât cu Ecaterina Andronescu.

Momentan, ministrul „Genunche”, cel care face praf limba română de câte ori deschide gura, a reuşit în mod admirabil să abată atenţia de la adevăratele probleme ale învăţământului stârnind o serioasă vâlvă mediatică cu revenirea la manualul unic.

Evident, s-a inflamat toată lumea, mai tot omul simte nevoia să-şi dea cu părerea pe subiect, fie că ştie despre ce vorbeşte, fie că doar are pretenţia că se pricepe. Aparent, toţi se pricep, toţi sunt experţi. Cei mai mulţi resping cu vehemenţă ideea unui manual unic pretinzând că aşa ceva o să ne ducă înapoi cu 27 de ani. Adică pe vremea Odiosului Împuşcat.